Timpul zboară când te distrezi... și pare să stea complet nemișcat în timp ce aștepți ca mâncarea să se gătească în cuptorul cu microunde. Știm că (teoriile metafizice complexe deoparte) timpul se mișcă întotdeauna cu aceeași viteză. Putem să ne uităm la ceas și să vedem că un minut durează la fel de mult atunci când ești cu prietenii tăi ca și când stai într-o întâlnire plictisitoare de birou despre noile reguli de utilizare a imprimantei.
Deci, de ce ceasul nostru corporal indică ora în moduri extrem de diferite, în funcție de ceea ce facem și de cum ne simțim?
Cum ține creierul evidența timpului?
Creierul nostru gestionează de fapt nu unul, ci două sisteme separate pentru măsurarea timpului.
Avem un sistem pe care îl folosește corpul nostru pentru a urmări locația noastră temporală pe parcursul ciclului de zi și de noapte. Acest ceas, care este responsabil pentru controlul ciclurilor noastre zilnice obișnuite pentru lucruri precum mâncatul, dormit, digestia și chiar sistemul nostru imunitar, este cunoscut ca ritmul nostru circadian.
Acest sistem – deși controlat intern prin producția și descompunerea continuă a proteinelor din celulele noastre în cicluri de 24 de ore – este foarte dependent de stimuli externi, cum ar fi ciclurile de lumină și întuneric datorate rotației pământului (care este de ce privire la ecranul luminos de pe telefon chiar înainte de culcare îngreunează somnul, deoarece lumina face ca creierul tău să creadă în mod eronat că este dimineață și este timpul să rămâi treaz). Acesta este același sistem care spune nocturn animale sa iasa noaptea si asta le spune floarea-soarelui sa isi schimbe pozitia pe parcursul zilei.
În plus față de acest ceas intern responsabil pentru sincronizarea multor corpului nostru sisteme si functii, creierul nostru este, de asemenea, capabil să urmărească timpul în acest moment, permițându-ne să ținem evidența cât timp a trecut într-un anumit moment și să creăm estimări mentale ale duratelor temporale. De exemplu, acest ceas de urmărire este ceea ce ne permite să desfășurăm activități într-o perioadă normală de timp, ne permite să știm dacă timpul în care am așteptat să se întâmple ceva este adecvat și este responsabil pentru a ne permite pentru a estima cât de repede să reacționeze la ceva, cum ar fi atunci când așteptați să prindeți o minge.
Acest ceas procesează timpul într-un mod mult diferit decât sistemul nostru circadian. Dean Buonomano, profesor asociat de neurobiologie și psihiatrie la Școala de Medicină David Geffen din UCLA și membru al Institutului de Cercetare a Creierului al universității consideră că că ori de câte ori creierul procesează informații senzoriale „declanșează o cascadă de reacții între celulele creierului și conexiunile lor. Fiecare reacţie lasă o semnătură care permite rețelei celulelor creierului să codifice timpul.”
Ceasul creierului nostru pentru urmărirea și estimarea trecerii este un sistem complex care necesită nu numai asta măsura timpul pe măsură ce trece, dar și că suntem în mod constant înregistrare cantitatea de timp care a trecut.
De ce pare că uneori timpul zboară, iar altele parcă stau pe loc?
Cercetări recente publicate în Journal of Neuroscience ar putea explica ce provoacă senzația că uneori timpul pare să meargă mai repede, iar alteori pare să prelungească, și mai departe, și mai departe...
Studiul a constatat că neuronii dintr-o parte a creierului numită girus supramarginal (SMG) se declanșează la intervale specifice ca răspuns la stimuli externi. Când suntem expuși la stimuli repeți care determină acești neuroni să se declanșeze continuu pe perioade lungi de timp, girusul supramarginal devine obosit și declanșarea neuronilor începe să încetinească ușor. Pentru că celelalte sisteme din creierul nostru continuă să tragă cu viteza lor normală, relativ schimbare între sistemul care măsoară timpul iar celelalte sisteme ne fac să experimentăm timpul ca mișcându-ne mai încet.
Cum au studiat cercetătorii percepția noastră asupra timpului?
Cercetătorii, Hayashi și Ivry, au studiat activitatea cerebrală a unui om sănătos subiecții care utilizează fMRI. In timp ce studiul activității creierului participanții erau măsurați, cercetătorii le-au dat sarcini care implică compararea intervalelor de timp.
Pentru început, participanților le-am arătat un stimul vizual cu durată fixă (un cerc gri) de 30 de ori la rând. După ce pacienții au văzut stimulul repetat, li sa arătat apoi un stimul de testare și li sa cerut să estimeze durata stimulului de testare.
Cercetătorii au descoperit că atunci când stimulul inițial a fost scurt, participanții au avut tendința să supraestimeze durata stimulului de testare, în timp ce atunci când stimulul inițial a fost mai lung, participanții au subestimat durata de timp.
Cand vizionarea creierului activitatea subiecților, cercetătorii au descoperit o corelație puternică între cât de precis un subiect a perceput timpul și activitatea din regiunea SMG, deoarece activitatea SMG a scăzut, estimările participanților au devenit mai puțin precise.
Cum ne afectează această descoperire înțelegerea modului în care spunem timpul?
În trecut, o idee predominantă era că o regiune a creierul numit striatul era responsabil pentru aproape toate sarcinile interioare de cronometrare ale corpului nostru. Acest nou studiu, combinat cu altele care arată importanța cal de mare în determinarea și amintirea perioadelor lungi de timp, arată că putem folosi de fapt mult mai mult din creierul nostru pentru a ține evidența timpului decât se credea anterior.
